Întâlnirea preoților din Cercul misionar-pastoral „Sfântul Mina” al Protopopiatului Botoșani

Cercuri pastorale Mai 19, 2023

Preoții din Cercul pastoral-misionar „Sfântul Mina”, Albești, Protopopiatul Botoșani, s-au întrunit marți, 16 mai, începând cu ora 9:00, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Coștiugeni.

Înainte de ședință, a fost săvârșită de soborul de preoți Taina Sfântului Maslu, la care au participat și credincioșii din parohii. După săvârșirea slujbei, au avut loc lucrările Cercului pastoral-misionar cu tema „Nume și chipuri de imnografi creștini”, aleasă în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2023.

Referatul a fost susținut de către pr. Claudiu George Crupă de la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ionășeni. La această întâlnire au fost invitați și cântăreții bisericești care activează la parohiile din cadrul Cercului pastoral. Ei au oferit răspunsurile la strană și au interpretat cântări specifice perioadei Pascale pe care o traversăm.

Întâlnirea s-a încheiat cu mulțumirile aduse părintelui Dorin Liviu Onciuleanu și doamnei preotese pentru frumoasa primire și pentru osteneală.

Citește alte articole despre: intalnire-cerc-pastoral-sf-mina-costiugeni